Dorință îndeplinită
9 Persoane care au ajutat: 9
Aș vrea să recomand o familie din Ilfov, comuna Merii Petchii cu doi copii mici (unul de 5 ani, altul de 2 ani și jumătate) căreia i-a luat casa foc de la un scurt circuit la instalația electrică în 2015. De atunci și până acum cei doi părinți tineri, cu sprijinul autorităților locale, au reușit să își refacă acoperișul, să remobileze casa și să aibă strictul necesar, însă cea mai mare nevoie și totodată și dorință a lor este să aibă o mașină de spălat și un aragaz. Tatăl copiilor lucrează, însă fiind singura sursă de venit a familiei, nu reușește să economisească suficient cât să le cumpere. Pentru familia Constantin, ar fi foarte potrivite și alimente neperisabile și hăinuțe groase pentru copii; primesc cu mare drag ajutorul oamenilor de bine care doresc să le vină în ajutor. Sper din inimă să îi puteți ajuta! Vă mulțumesc!