Suntem o familie din Topoloveni, județul Argeș, și avem acasă doi copii frumosi. Darius, baiețelul cel mare, are acum 5 anișori și din toamnă va merge la grădiniță. A fost diagnosticat cu hipoacuzie bilaterală de la nașetere, dar am reușit să îi facem implantul cohlear la ambele urechi. La urechea stângă, operația a fost făcută anul acesta în luna februarie, dar momentan aude doar zgomotele puternice. Suntem în plin proces cu reglajele și sperăm să audă din ce în ce mai bine. Marea lui nevoie este acum logopedia, ca să poată recupera vorbirea, dar noi nu ne permitem să alocăm un buget mai mare de 400 lei/lună. Ar avea probabil nevoie de dublul ședințelor, adică alți 400 de lei/lună. Nu știm dacă ar fi posibil ca cineva să ne ajute financiar, dar ce știm sigur este că Darius își dorește să aibă un acvariu plin cu pești. Îi plac animăluțele, dar pentru că este alergic la părul de pisică, s-a atașat de pești. Noi i-am luat un pește Betta, pe care-l ținem într-un bol mic, dar el își dorește un acvariu cu mulți pești viu colorați între care și unul roșu. Nu avem un buget pentru această dorință a lui, dar, dacă există cineva dornic să achiziționeze pentru el un acvariu și cațiva peștișori, cred că l-am face extrem de fericit. Ar fi frumos ca ajutați de oameni buni să-i putem împlini o dorință! Vă mulțumim!

Ajut eu! 0 Persoane care vor să ajute: 0
Ajută la împlinirea acestei dorințe! Orice gest poate transforma acest vis în realitate.
Numele este obligatoriu
E-mail-ul este obligatoriu
Telefonul este obligatoriu
Mesajul este obligatoriu
Mesajul nu trebuie să depășească 300 de caractere
Trebuie să fii de acord cu regulamentul concursului