Buna ziua! Mă numesc Loredana și locuiesc în comuna Deleni, județul Constanța. Ca mai toți părinții de copii din localitatea noastră, îmi doresc să avem și noi un medic pediatru la care să putem apela pentru a ne consulta copiii, ori de câte ori este nevoie. Comuna are un dispensar, avem medic de familie, medic stomatolog cu normă redusă și farmacie. Ne dorim ca măcar o zi pe săptămână să avem un medic pediatru care să ofere consultații pentru cei aproximativ 500 de copii cu vârste până în 14 ani, pe care-i avem în comună. Acesta ar avea tot sprijinul autorității locale pentru a funcționa într-un spațiu gratuit în dispensar. Locuim departe de oraș (la 59 de km față de Constanța) și costul drumului + pediatru + tratament este destul de mare. Ar fi minunat dacă cineva ar vedea dorința noastră și ar dori să devină parte din comunitatea noastră. Vă mulțumim!

Ajut eu! 0 Persoane care vor să ajute: 0
Ajută la împlinirea acestei dorințe! Orice gest poate transforma acest vis în realitate.
Numele este obligatoriu
E-mail-ul este obligatoriu
Telefonul este obligatoriu
Mesajul este obligatoriu
Mesajul nu trebuie să depășească 300 de caractere
Trebuie să fii de acord cu regulamentul concursului