Vis îndeplinit

2 Persoane care au ajutat: 2
Bună seara! Sunt Mariana, mamă a unei fetițe cu hipoacuzie bilaterală severă din județul Buzău dobândită în urma unui tratament administrat la vârsta de doi ani și 8 luni, care are nevoie de sprijinul dumnevoastră. Acum fiica mea are 15 ani, este în clasa a VIII-a la o școală normală și învață bine pentru un copil cu hipoacuzie care nu a învățat limbajul semnelor niciodată și s-a chinuit să vorbească. Anul acesta, în luna august, am reușit să îi facem implantul cohlear la București și încă suntem în perioada de reglaje. Pentru prima dată, fetița mea s-a auzit cum strănută, cum râde, s-a redescoperit pe ea cu sunet și este fericită. Fetița mea face logopedie ca să poată pronunța corect și să corecteze pronunția greșită a unor sunete pe care nu le-a auzit și înțeles până acum. Are mare nevoie de un telefon mobil performant (cu sistem Android/ IOS) cu spațiu de stocare cât mai mare pentru a-și conecta aparatele auditive la telefonul respectiv și a descărca aplicații pentru monitorizarea acestora. Pentru că noi nu am avut posibilități financiare și am avut alte priorități care au ținut de viața și de sănătatea ei, nu am putut să i-l achiziționăm. Aceasta își dorește acest cadou de Crăciun. V-aș ruga, dacă se poate, să mă ajutați cu împlinirea acestei dorințe! Doamne ajută! Sărbători fericite și sănătate tuturor!