Bună ziua! Mă numesc Melinda Oltean, am 49 ani și, împreună cu tatăl copiilor mei, Beredi Cristian Ioan (31 ani), formăm o familie frumoasă. Eu și Cristian suntem împreună de acum 14 ani. Ne-am cunoscut în Austria, la circ; el lucra la îngrijirea animalelor, eu la un bar. Eu veneam după o căsnicie ratată, el mi-a oferit suportul și înțelegerea de care aveam nevoie și am rămas împreună. Lucrurile nu au mai mers, am fost nevoiți să revenim în țară, ne-am întemeiat propria familie, iar acum avem doi copii de 12, respectiv 9 ani. Locuim în localitatea Groș, județul Maramureș, într-o locuință pusă la dispoziție de cineva cu suflet mare. Maria (12 ani) este în clasa a VI-a și a luat mențiune la școală, iar Cristian (9 ani) e în clasa a III-a și a luat premiul I. Eu am grijă de copii și mă preocup de ceea ce au ei nevoie, iar soțul lucrează pe unde mai găsește de lucru, însă nu are momentan un job stabil. Patronul unde a lucrat a plecat din țară și așa Cristian a rămas fără loc de muncă. Nu avem casa noastră, părinții mei ca și ai lui sunt decedați, suntem singurul sprijin - al nostru și al copiilor. Pentru copii mi-aș dori hăinuțe de iarnă (160 - fetița, 154 - băiatul) și încălțări (fetița mărimea 36, baiatul mărimea 34), poate și un telefon/ o tabletă. Pentru familia mea îmi doresc lemne de foc sau un mic ajutor pentru lemne. Cristian e un tată devotat, e muncitor, are 5 ani experiență la îngrijit animalele la circ, a lucrat și la o firmă de făcut clopote, e un bun sudor, și și-ar dori un loc de muncă în Baia Mare sau în localitățile din împrejurimi. Suntem o familie modestă și mi-aș dori dacă ar putea cineva să ne ajute. Este tare scump totul și noi nu ne mai permitem mare lucru, apelez la bunătatea dumneavoastră, a celor care ne pot ajuta. Va mulțumesc din suflet!