Numele meu este Raluca Branc și mi-aș dori să pot oferi un zâmbet pe chipul cât mai multor copii bolnavi de cancer, prin intermediul Asociației Dulăpiorul cu Jucării. Însă pentru aceasta am nevoie de ajutorul generozității dumneavoastră. Cum a apărut Dulăpiorul cu Jucării? În urma unui eveniment cumplit din viața familiei noastre: perioada în care ne-am tratat fetița de un an de cancer cerebral, unul dintre cele mai rare forme de cancer din lume întâlnit la copii. Atunci am început procedurile și tratamentele necesare la Institutul Oncologic din București, unde Ariana, micuța noastră, a făcut timp de 2 ani chimioterapie. În cabinetul de internari exista un dulăpior cu jucării, de unde fiecare copil își lua câte o jucărie după fiecare consult. De multe ori însă, când ajungeam noi, dulăpiorul era gol așa că am hotărât să fac ceva pentru ca fetița mea și ceilalți copii care se luptau cu cancerul să zâmbească atunci când ies de la  tratament și să aibă de unde să aleagă cu toții o jucărie. Inițial am donat pentru jucăriile copiilor 1.000 de lei în ziua în care Ariana a împlinit 2 ani, apoi mi-am dat seama că nu voi putea face asta prea mult timp. Apoi am început să adun jucării noi de la cunoștințe (condiție obligatorie care trebuie respectată pentru siguranța copiilor cu imunitatea scăzută) pe care să le donez Spitalului Fundeni, pentru ca, la final, să creez un grup și să înființez o asociație, unde lumea să poată să doneze jucării pentru zâmbetele copiilor. Au trecut 3 ani de atunci, Ariana s-a tratat și eu continui să ofer zâmbete copiilor cu afecțiuni oncologice. Pentru a putea continua, am nevoie de sprijinul vostru, fie că donați jucării noi pentru cei mici, fie fonduri din care eu să pot să le cumpăr astfel încât dulăpiorul cu jucării de la spitalul oncologic pentru copii să fie mereu plin. 

Ajut eu! Donează prin card! 1 Persoane care vor să ajute: 1
Ajută la împlinirea acestei dorințe! Orice gest poate transforma acest vis în realitate.
Numele este obligatoriu
E-mail-ul este obligatoriu
Telefonul este obligatoriu
Mesajul este obligatoriu
Mesajul nu trebuie să depășească 300 de caractere
Trebuie să fii de acord cu regulamentul concursului