Bună ziua! Numele meu e Raluca Mariana Cozma și sunt profesor de matematică de 21 de ani și director de 13 ani. În prezent, conduc Şcoala Gimnazială „Ion Ghica” din Iaşi, iar anul acesta am câștigat titlul de directorul anului. La școala din Iași am ajuns după 17 ani de făcut naveta la școala din Cucuteni. În 2019, când am candidat la postul de director la Școala Gimnazială Ion Ghica,  aceasta avea un aspect deplorabil și deprimant, toaletele erau insalubre, iar interioarele erau ca la 1972, anul construcției. Colegii mai în vârstă mi-au spus că degeaba am planuri mari, pentru că orice aș face, „la noi n-ai ce să faci”. Însă nu am plecat urechea la vorbele noilor colegi de catedră și în patru ani am dovedit contrariul. Am adus fonduri în valoare de 507.000 de euro în anul şcolar 2022-2023, pentru proiecte educaţionale. 

Am implementat un proiect UNICEF România în valoare de peste 29.000 de euro, prin care şcoala a devenit un hub de învăţare pentru copii ucraineni din Iaşi.

Am obţinut acreditări Erasmus+ pentru perioada 2022-2027, cu o valoare de peste 200.000 de euro pentru 35 de profesori şi 40 de elevi care vor participa la schimburi de experienţă.

Am dotat şcoala cu laptopuri şi videoproiectoare în valoare de aproximativ 30.000 euro.

Am accesat proiectul „Hai afară la-nvăţare”, în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

Însă dorința de a dezvolta școala pe care o conduc nu se oprește aici. Mi-aș dori să organizez un atelier muzical, în care copiii să învețe cu drag să cânte la un instrument. Și aș mai vrea să dotez școala cu aparate de sport, astfel încât cei mici să facă mai multă mișcare. Dorințe sunt și mă voi lupta să le aduc la realitate. În prezent, cel mai mare vis al meu este să amenajez în școală un laborator lingvistic. M-am ocupat de dotările de bază, dar nu mă las până nu voi dota un școala cu un software, căști și tot ce mai e nevoie pentru ca elevii din Școala gimnazială “Ion Ghica” să poată deprinde mult mai modern și mai ușor engleza, franceza și germana. Celor care mă pot ajuta le mulțumesc anticipat!

Ajut eu! Donează prin card! 0 Persoane care vor să ajute: 0
Ajută la împlinirea acestei dorințe! Orice gest poate transforma acest vis în realitate.
Numele este obligatoriu
E-mail-ul este obligatoriu
Telefonul este obligatoriu
Mesajul este obligatoriu
Mesajul nu trebuie să depășească 300 de caractere
Trebuie să fii de acord cu regulamentul concursului