<p>Gabriella Boitor a absolvit, anul acesta, clasa a XII-a la Liceul tehnologic “Constantin Brâncuși” din Satu Mare cu premiul I, fiind desemnată în același timp și șefă de promoție. Motivată să își depășească condiția, Gabriella a studiat din greu, chiar dacă a crescut la casa de copii și fără sprijinul părinților pe care nu i-a avut aproape. A ajuns la casa de copii împreună cu cei trei frați ai săi pe când avea doar 10 ani și, încă de atunci, “acasă” i-au devenit casele de tip familial. A fost o elevă ambițioasă, conștiincioasă și a demonstrat că “[…] dacă îți dorești ceva și lupți pentru a fi cel mai bun, se poate”, așa cum a declarat în presa locală coordonatorul centrului de care aparține Gabriella. Pe lângă lipsa părinților, Gabriella se confruntă și cu probleme de sănătate, având hemipareză spastică stânga cu nervul destul de atrofiat și epilepsie. Acum, Gabriella are 18 ani și este studentă la Universitatea de Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, Specializarea Asistență Socială. A ales această specializare pentru că își dorește să poată face ceva pentru cei care au nevoie de ajutor. Gabriella are nevoie de gheteuțe ortopedice de vară, de ședinte kinetoterapie la privat și de un laptop pentru facultate.</p>