<p>Mă numesc Emilia-Paula Zagavei, 53 de ani, sunt președinta ASOCIAȚIEI BOLNAVILOR DE PARKINSON ȘI A ALTOR AFECȚIUNI NEUROLOGICE DEGENERATIVE „SUFLETUL LALELELOR” DIN JUDEȚUL BOTOȘANI, înființată la 14.12.2017. Diagnosticată cu astm din copilărie, Parkinson la 43 ani, am supraviețuit unei operații pe creier de 9 ore, poliartrită, diabet, lupt pentru o viață mai bună oferită persoanelor cu boli neurologice degenerative și nu numai. Am lansat în octombrie 2020 proiectul național LALELE ÎN MIȘCARE prin care am achiziționat 78 de minibiclete de recuperare, 6 steppere, 16 aparate de masaj, mingi. Avem întâlniri pe zoom cu kinetoterapeut specialist. În cadrul proiectului ne propunem să achiziționăm aparate de recuperare la domiciliu deoarece spitalele de recuperare s-au transformat în secții de suport Covid (minibicletă= 265 lei, stepper= 380 lei, necesar 75 buc). În afară de acest proiect avem nevoie de pampers adulți nr L, XL, rolatoare= 5 buc, bastoane pentru beneficiarii nostri. Latura umanitară o împletesc cu cea literară: am scris un roman, 2 cărți de poezii, 1 carte de poezii pt copii cu desene de colorat. Am desfășurat 2 proiecte cu finanțare județeană nerambursabilă și multe alte proiecte din sponsorizări. M-aș bucura să ni se alăture și alți generoși cu suflet mare în demersul nostru de achiziționare echipamente de recuperare. Vă mulțumesc în numele celor pe care îi putem ajuta împreună!</p>