Buna seara! Am început să mai scriu în urmă cu 3 zile o dorință, dar a rămas necompletată. Astăzi scriu din nou. Am ceva kg în plus - în jur de 95-96 kg la o înălțime de 1,63 m, cam multe kg pt înălțimea și pentru vârsta mea (51 ani). În urmă cu puțin timp cred că am călcat strâmb, din cauza greutății; am ajuns la medic, mi-a pus diagnosticul de gonartroză și mi-a spus că am nevoie de o operație la menisc. Cel mai mult mi-aș dori să slăbesc, dar dietele mele de până acum sunt fără succes. Aș avea nevoie de ajutorul unui medic nutriționist din Cluj care să îmi recomande analizele potrivite și să îmi personalizeze o dietă să pot slăbi. Nu aș vrea să ajung la o operație pentru micșorarea stomacului. Cu costul pentru operația la menisc mă descurc să îl acopăr, dar cu banii pentru nutriționist, analize amănunțite și dieta personalizată nu-mi ajunge salariul. Visez ca într-o zi, după ce voi slăbi și mă voi simți iarăși în formă, să revin la seniori la unul dintre ansamblurile la care mergeam când eram mai slabă și mai tânără. Cine știe, poate oameni cu suflet mare mă pot ajuta! Oricum, vă multumesc! Cu stimă, Claudia