Vis îndeplinit

20 Persoane care au ajutat: 20
Mă numesc Gabriel Constantin și am 3 fetițe: una de 5 ani, una de 6 ani și cea mai mare de 7 ani. Locuim într-un spațiu închiriat în București, sector 1, într-o fostă locuință de serviciu a mamei mele pentru care ne luptăm prin tribunale și astăzi ca să fie a noastră. Mama fetelor mele ne-a lăsat când ele erau mici și eu plecat la muncă. A avut o relație extraconjugală din care a apărut un copil, pe bebeluș l-a abandonat, a fost prinsă de poliție și condamnată, iar acum își ispășește pedeapsa la penitenciar. Noi locuim cu părinții mei în două camere și ei ne ajută cum pot, dar chiria de aproape 200 de euro e cam greu de plătit. Îmi doresc să îmi cresc fetele singur, dar până se face și cea mică puțin mai mare, nu reușesc să lucrez full time. Pe fetițe le-ar bucura foarte mult de sărbători cadouri de la Moș Crăciun (hăinuțe groase de iarnă, rechizite, cărți de colorat și de povești, încălțări, dulciuri și jucării). Vă mulțumim pentru ajutor!