<p>Numele meu este Ciobanu Andrei-Florin și sunt elev în clasa a XII-a A, la Seminarul Teologic ,,Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” din Constanța,având specializarea Teologie Ortodoxă. Am absolvit clasa a XI-a cu media 9,70. Am participat în clasa a X-a la un film de scurt metraj,în cadrul unui concurs organizat de Agenția Antidrog, unde am avut rolul principal și am obținut premiul III. Am avut oportunitatea de a participa alături de Seminar la activități de voluntariat în cadrul ONG Mare Nostrum. Din luna martie a acestui an sunt membru al Asociației Elevilor din Constanța. În acest an mi-am stabilit următoarele obiective: să promovez examenul de bacalaureat și să pot studia în cadrul facultății de jurnalism. Am ales acest domeniu deoarece mă fascinează comunicarea interpersonală, să dezvolt subiecte interesante și ca un plus la toate lucrurile bune pe care ni le acordă această meserie, pot spune că este o meserie de viitor care va evolua foarte bine. Din dorința de a afla mai multe lucruri noi și de a-mi forma o idee depsre ceea ce înseamnă jurnalismul am scris pe site-ul ajuteu.ro Ce-mi doresc cel mai mult este să pot lua parte pe teren alături de reporterii de la Antena 1. Aș fi bucuros dacă l-aș întâlni pe domnul Valentin Butnaru de la care am foarte multe de învățat și să pot discuta cu dumnealui despre meseria de jurnalist.</p>