A renunţat la viata din Vest pentru a-şi creşte nepotul, rămas orfan. Astăzi, tânărul este campion european la judo

Şi-a construit o viaţă în Vest, dar s-a întors ca să-şi salveze un nepot orfan, cu sindrom Down. L-a luat în grijă şi l-a reînvăţat tot ce pierduse în ziua în care mama i-a murit. Unii i-ar spune sacrificiu. Ea o numeşte dragoste. E povestea din campania Ajut Eu. O poveste despre umanitate, despre o mătuşă poreclită "Motan" şi despre Alex, un tânăr care azi e campion european la judo. 

noutati  •  09-12-2022


Azi, Alex e campion european la judo, în competițiile pentru tineri cu nevoi speciale, și se pregătește de Mondialele de anul viitor. Sportul a devenit parte din viaţa lui. S-a încris şi la gimnastică, inspirat de campionul Marian Drăgulescu, pe care visează să-l întâlnească. 

În weekend, Cristina e vânzătoare, ca să poată construi o viață cât mai bună pentru amândoi. În restul săptămânii, e minut de minut alături de Alex. Învaţă unul de la altul că nu există "nu pot" şi fac echipă bună în orice. 

O echipă unită

Dacă acum câţiva ani i-ar fi spus cineva că într-o zi se va apuca de căţărat, Cristina i-ar fi răspus că glumeşte. Azi, fiecare priză care o duce mai sus pe peretele de escaladă e încă o dovadă de iubire pentru Alex. Pentru el şi-a făcut curaj, ca să-i fie exemplu. 

La centrul de escaladă, Alex şi-a descoperit, curajul, pasiunea şi încă o familie. Pe antrenorul lui de astăzi, îl priveşte ca pe un frate. Răzvan este campion la paraclymbing și vederea lui e de aproximativ 1%. Împreună fac o echipă fără seamăn. Alex vede pentru Răzvan. Răzvan simte fiecare mişcare a lui Alex. Și împreună vorbesc o limbă doar a lor, a tinerilor cu vieți speciale.

Răzvan: "Avea cândva o fobie față de culoarea negru, îi trezea amintiri și nu voia să atingă prizele negre, de exemplu însă chestia asta a trecut, a trecut peste problemele astea. Acum lui Alex nu îi mai e frică."

Acum se urcă singur și sigur, cu încredere. Alături de echipa de aici, a descoperit că escalada nu e doar un sport. 

În România deloc specială și blândă, o viață independentă e cel mai mare vis pentru Alex şi pentru tinerii asemenea lui. Obstacole sunt la tot pasul, nu primeşte mereu înţelegere şi banii sunt mereu prea puţini pentru terapii şi pentru echipamente. Dar el în fiecare zi demonstrează că are voce, are personalitate și o sclipire care crește odată cu iubirea pe care o primește.

Marian Drăgulescu a venit la Ajut Eu şi i-a adus un tricou semnat lui Alex, alături de echipamente şi electronice pentru a-l ajuta pe viitor.