Adrian şi-a cunoscut idolul: Gheorghe Hagi a spus "Ajut eu!"

Campania Ajut Eu are ecouri şi-n Diaspora. În ţara românilor cu inimă mare, supranumită Ro-omenia. Sute de voluntari din toată Europa îşi dau mâna ca să ajute. Strâng donaţii şi trimit pachete în România, spre copiii unde Moş Crăciun vine mai rar.

noutati  •  15-12-2020


Adrian Anton are ajutoare de nădejde. Băieţii lui şi încă un voluntar român, care a trecut marea, din Italia, pentru a le fi alături.

Aurel, voluntar: "Îţi dă o bucurie sufletească enormă. Acel zâmbet de copil nevinovat când primeste pachetul e un lucru foarte frumos."

Adrian şi-a învăţat copiii cât de important este să ajuţi

Copiii nu uită zilele cu cadouri. Pentru că primesc, pe lângă daruri, şi-un semn că cineva, la mii de kilometri, s-a gândit la ei. Adrian ştie cum este să porneşti de jos.

Adrian conduce în Tarragona o firmă de transport cu 20 de angajaţi din toate colţurile lumii.

Printre sarcinile de serviciu, îşi face timp şi să ajute. E parte dintr-o reţea de voluntari români cu ramificaţii pe tot continentul. Împreună, trimit ajutoare în România, oferă găzduire pro-bono şi îndrumă imigranţii care încep aici o viaţă nouă. O misiune în care Adrian şi-a atras şi cei doi băieţi.

Adrian Anton: "Eu in Romania i-am dus sa viziteze case de copii, sa vada si ei ce inseamna saracia si cum traiesc alti copii in comparatie cu ei."

Gheorghe Hagi a venit în platoul Ajut Eu pentru a-l cunoaşte

Cel mai bun fotbalist român din istorie, Gheorghe Hagi, a venit să îl cunoască pe Adrian şi să îi ofere cadou o minge cu autograful său şi un tricou al echipei naţionale, cu numărul zece.

"Te iubesc, eşti la sufletul meu, eşti un om cu care noi toţi românii ne mândrim, mulţumesc din suflet", i-a transmis Adrian, vizibil emoţionat.

"Toţi ajutăm, fiecare la rândul lui ajută pe cineva. Speranţa moare ultima şi totul e posibil în viaţă", a transmis Gheorghe Hagi în platoul Ajut Eu