Ajut eu: Ana-Maria Ampoiţan, 17 ani de viață, 12 de karting: "Au fost și concursuri la care am plâns de ciudă"

Când tot ce ai este curajul, e suficient să reuşeşti. O dovedeşte povestea unui copil din Valea Jiului, care la şase ani s-a urcat la volanul unui kart împrumutat şi de atunci se antrenează într-o curte, pe o pistă improvizată, visând la un podium mondial. N-are un kart personal, n-are nimic din ce au alţi copii din marile oraşe, dar a avut curajul să scrie pe platforma Ajut Eu. Nu vrea decât o şansă să lupte pentru o medalie. 

noutati  •  09-12-2020

Trebuie să ai nervi de oţel şi o inimă curajoasă pentru asemenea viraje. Să nu-ţi pierzi luciditatea nici când ajungi pe muchia pericolului. Să fii născut să devii campion. Sau campioană.

Ana Maria are 17 ani de viață si 12 de karting. A crescut în colonia de muncitori de la marginea oraşului Petroşani. Într-o casă de mineri, dar într-o familie... de mecanici auto. A învăţat cum funcţionează un motor înainte să citească, iar bujiile i-au ţinut loc de jucării. 

Ana-Maria Ampoiţan: De mică am fost pasionată de mașini, de ATV-uri, de tot ce însemna să aibă motor și aveam prieteni care făceau karting și tot îmi spuneau ce fain e la concursuri și că nu știu ce pierd.

Era atât de mică atunci când a călcat prima oară pedala de accelerație, încât toți o priveau cu teamă. 

Ana-Maria Ampoiţan: Credeau că este periculos, credeau că pot să mă accidentez sau să pățesc ceva, și în plus atunci făceam gimnastică și nu voiau să fiu atât de băiețoasă. Poate că aveau dreptate, dar mie nu mi s-a părut ceva periculos, mi s-a părut ceva obișnuit și ceva firesc de a face fiecare copil.

Avea 6 ani si 5 luni la primul concurs. Un copil cu viteză. O fetiță între băieți.

Ana-Maria Ampoiţan: Multe emoții, am plâns de emoții. Știam că poate nu o să fie bine, poate greșesc, poate pățesc ceva, dar în schimb după ce am terminat concursul am fost fericită și mi-am dat seama că aici e locul meu și asta trebuie să fac în continuare. Eu, ca fată, când spun că fac karting, toți se uită așa, de ce nu faci make-up. Și există multe fete în România care își doresc să facă așa ceva și nu fac doar pentru că lumea le critică. Asta e satisfacția cea mai mare, să fii fată, să fii și scundă și în jur să fie numai băieți și la sfârșit tu să câștigi și ei să stea în spate. 

Petroșaniul e un oraș cu poveste veche în karting. De aproape 4 decenii, aici, în curtea cât o parcare a clubului pentru copii, se antrenează campioni ai României. Aici au prins viteză şi visurile Anei. De 12 ani, se antrenează pe același kart vechi care a cărat în spate zeci de copii. 

Ana-Maria Ampoiţan: Pe kartul ăsta am învățat să conduc, am concurat și în continuare e kartul cu care eu concurez. Nu cred că-l cunosc, pot să zic că face parte din mine.

În timp ce marii campioni de karting au acces la mașini performante, la piste bine organizate, Ana încearcă să privească partea plină a paharului. 

Ana-Maria Ampoiţan: Avantajul e că aici noi învățăm să controlăm kartul într-un drift, față de restul care au doar o linie dreaptă, noi știm să-l ținem pe curbe. 

 La volan, a învățat să fie om, să fie responsabilă. Și a înțeles că, uneori, o cursă din care iese nevătămată e o victorie mai mare decât o luptă încrâncenată cu piloții adversari.

Ana-Maria Ampoiţan: Un pilot trebuie să fie foarte disciplinat. Nu poți să fii rău cu cineva pe pistă, trebuie să fii disciplinat, să lași de la tine, să înveți să și pierzi de multe ori. Pentru că dacă poți să fii rău, poți să cauzezi probleme altor persoane nevinovate, doar pentru simplul fapt că îți e ție ciudă... și decât să pui viața altcuiva în pericol, mai bine lași de la tine.

Doar că Ana nu a pierdut doar o dată. Ci de multe ori. A pierdut șanse. Căci ce e mai dureros decât un copil care știe că e în stare de mai mult, dar nu poate mai mult. Nu din vina sa. Că drumul ei spre vârf e plin de obstacole, pentru că griul din jur e prea apăsător, pentru că aici gurile de hrănit sunt mai importante decât o pasiune care te face fericit.

Ana-Maria Ampoiţan: E foarte greu că noi nu avem un loc mai mare unde să ne antrenăm și este greu pentru că e un sport costisitor. Care necesită foarte mulți bani. Pe noi nu ne finanțează nimeni, noi plătim drumul mâncare, cazare, combustibilul pe care noi îl folosim într-un concurs, pista dacă e o pistă privată. Au fost și concursuri la care am plâns de ciudă, pentru că știam că pot mai mult, poate a fost și din vina kartului, au fost concursuri unde efectiv m-a lăsat la finish.

E ca şi cum un jucător de tenis s-ar antrena în curte, cu o rachetă împrumutată. 

Ana-Maria Ampoiţan: Pe kartul ăsta la un concurs concurează 3 piloți. Eu și încă 2. Suntem 3 piloți pe același kart. Vă dați seama, ați văzut aici, după câteva ture, kartul a fost deja extenuat, gândiți-vă la un concurs, unde sunt câte 15-16 ture și poate mai e și o pistă de 2 km e pa. Și e foarte greu, eu de aceea îmi doresc să am kartul meu, să știu că nu trebuie să mai duc grija și la alții, să știu că numai eu mă dau pe el, că eu știu ce să-i fac.

Ana se imaginează într-o zi pe-o pistă de Formula 1 sau la volanul unei maşini de raliu. Până atunci, în fiecare dimineaţă, când deschide ochii, îşi mai priveşte o dată cupele şi medaliile câştigate până acum. 

Ana-Maria Ampoiţan: Cea mai mare medalie pe care o am este asta şi este una de bronz.

Dovezi că, dacă lupţi, poţi să ajungi să-ţi vezi visul cu ochii.