Cătălina își trăiește viața între dorințele ei și nevoile surorii bolnave

Mai sunt trei zile până la Crăciun şi toţi copiii îl aşteaptă cu sufletul la gură pe Moşul. Cel mai mult o fetiţă din Bucureşti, care îl pândeşte în fiecare an, sperând să îl vadă. De câţiva ani îşi doreşte o chitară şi o bicicletă, dar n-a fost să fie până acum. Putem deveni noi ajutoarele lui Moş Crăciun, spunând doar atât: Ajut Eu.

noutati  •  28-12-2020


Se întâmplă să mai piardă Moş Crăciun unele scrisori. Dar pe a Cătălinei promite că o va pune bine anul acesta. Mai ales că în ea sunt şi dorinţele Karinei, sora mai mică. 

Reporter: Tu ce ţi-ai dori pentru Karina?
CătălinaSă fie sănătoasă. 
Reporter: Şi pentru mami şi pentru tati?
CătălinaŞi ei la fel. 
Reporter: Îmi povesteşti cea mai frumoasă întâmplare din viaţa ta? 
CătălinaCea mai frumoasă a fost când s-a născut Karina. 

Mama fetelor: Din păcate... Fericirea aceea a ţinut destul de puţin. 

La început au fost mici semne. Câteva pete pe piele, un hematom, apoi încă unul. Când Karina avea patru luni şi jumătate, a primit diagnosticul care avea să schimbe viaţa întregii familii. O boală genetică o face dependentă de cei din jur. 

Cătălina: De când a venit ea, stăm mai mult acasă. Că trebuie să avem grijă de ea, şi eu, şi mama, şi tata, toţi.. 

Pe Cătălina, durerea de a-şi vedea sora aşa a maturizat-o peste noapte. A găsit totuşi forţa să se mai bucure de copilăria ei.  Să facă gimnastică, apoi handbal, şi să-şi descopere noi pasiuni. 

Cu un singur salariu, care se duce pe terapii costisitoare, părinţii sunt sfâşiaţi permanent între nevoile unei fiice şi dorinţele celeilalte. Pentru a fi siguri că scrisoarea Cătălinei va ajunge anul acesta la Moş Crăciun, mama ei a scris pe platforma Ajut eu

Chiar dacă va reuşi sau nu să îl întâlnească pe Moș, important e ca, de Crăciun, Cătălina să aibă cadourile mult visate sub brad.