Erou la 13 ani. Răzvan a avut grijă de sora lui după ce i-a murit tatăl şi a luat BAC-ul cu 10: "Am văzut cum se lucrează pe şantier şi n-am vrut să arate aşa viitorul meu"

A luat Bacalaureatul cu nota 10, a intrat la Facultatea de Drept şi se pregăteşte să devină judecător. A crescut într-un sat, a rămas orfan de tată, nu a văzut niciodată marea sau muntele. Nici măcar n-a ieşit vreodată din judeţ.

noutati  •  03-12-2021

E povestea unui tânăr din Iaşi, care spune că luptă nu doar ca să-şi schimbe lui viaţa, ci ca să schimbe şi România. Visează la o ţară mai bună, mai dreaptă, în care să evoluăm împreună prin educaţie. 

Supravieţuitor al unei dureri care l-a schimbat, dar nu l-a învins

Într-o casă mică din județul Iaşi s-a născut, a crescut și a renăscut Răzvan. E supraviețuitorul unei dureri care l-a schimbat, dar nu l-a învins. La 13 ani, și-a pierdut tatăl. A rămas singur cu sora lui. Mama lor era plecată de trei ani la lucru în străinătate.

Mama lui Răzvan: A fost un şoc foarte mare. Nefiind acasă, nici nu ştiam cum să le dau vestea copiilor. 

Când a simțit că a pierdut totul, Răzvan s-a agățat de singurul lucru pe care îl mai avea. 

Răzvan Mogîldea: Ce aveam? Speranţă, că o să fie bine, că o să reuşesc. Undeva în clasa a opta îmi aduc aminte cum a fost acea sclipire, acel beculeţ. Eram la ore, era undeva noiembrie, decembrie, ploua afară, era frig. Se făceau lucrări la vechea şcoală. I-am văzut pe ceilalţi, pe lucrători, cum erau prin frig, prin noroi, uzi, şi atunci am realizat că dacă nu o să muncesc pentru viitorul meu o să fiu poate la fel. 

Din acea imagine s-a hrănit toată ambiția lui.

A luat nota 10 la Bac, fără nicio oră de pregătire şi fără bani de cărţi

La 14 ani a plecat la liceu în Iași, patru ani mai târziu a luat nota 10 la Bac. Fără o oră de pregătire, fără bani pentru cărți, fără să-și poată permite niciodată o vacanță. 

Reporter: Din judeţ ai ieşit măcar? 

Răzvan Mogîldea: Din judeţ am ieşit o singură dată. Când am fost la o mătuşă la Vaslui. Atât. 

Reporter: Mare, munte, ai văzut?

Răzvan Mogîldea: Nu. Sunt n cazuri în ţara asta de copii care nu-şi permit aşa ceva şi care visează. Din vise trăim. Cu asta ne hrănim.

Reporter: Este cineva care te-a inspirat în mod deosebit sau care ţi-a dat un sfat important? 

Răzvan Mogîldea: Mama, clar. Mama. Eu sunt sigur şi ştiu asta: erau seri în care poate nu dormea, nopţi în care rupea de la gură să ne ofere nouă ceva. 

Reporter: Cum vedeţi toată ambiţia asta a lui?

Mama lui Răzvan: Ca pe o victorie pentru el. 

Astăzi, Răzvan Mogîldea e student la Facultatea de Drept și se pregătește să devină judecător. 

Reporter: De ce Drept? 

Răzvan Mogîldea: Îmi doresc pe viitor să aduc cât mai multă dreptate, dacă tot este vorba despre asta, şi cât mai multă corectitudine în ţară. Pentru că nu suntem ţara nimănui şi nu suntem ţara celor fărădelege. 

Reporter: Ce ţi-a oferit ţie ţara asta de îţi doreşti să oferi atât înapoi?

Răzvan Mogîldea: Aici m-am născut. Trebuie să luptăm, indiferent dacă am primit ceva sau nu. 

Lupta lui nu s-a încheiat nici acum. Ca să-și permită studiile și să-și ajute familia, a muncit în construcții, în foraj, și de câteva luni e omul de bază într-o pensiune de la marginea orașului. 

Cel care l-a angajat, fost avocat, i-a întins o mână când nimeni nu îl vedea. I-a oferit jobul cu condiția să nu renunțe la visul lui. Cu banii strânşi de aici, sau poate cu ajutorul nostru al tuturor, Răzvan visează şi să-şi cumpere cărţi pentru facultate, un laptop şi poate o maşină. 
În pauze, se cufundă în studiu. 

Radu Huian, fost avocat: Este un exemplu pentru toţi elevii că se poate învăţa. Nu este greu, trebuie doar voinţă. Câteodată mai multă, câteodată mai puţină. Totul se leagă de voinţă. Să-ţi urmezi un vis, să-ţi doreşti de fapt să ajungi undeva. 

Răzvan știe că poate ajunge și mai departe

Şi spune ceva ce nu mulți pot spune. Își iubește viața, pe care şi-a construit-o cu propriile lui mâini. Aici, în România, o ţară căreia vrea să-i ofere mai mult decât a primit el. 

Răzvan Mogîldea: De ce la alţii se poate şi la noi nu? Ne întrebăm asta, dar nu răspundem cu adevărat la această întrebare. Dacă vrem să ajungem la performanţa celor din Vest, sau cel puţin la  jumătate din performanţa lor, având în vedere evoluţia, cred că trebuie să luptăm cu adevărat. Prin muncă, atât, putem să ajungem mai departe, altfel nu.