Pe podium campioană, în viaţă luptătoare. Andreea se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice, dar are nevoie de sprijin

Reprezintă România la marile competiţii de gimnastică ritmică, dar puţini ştiu ce sacrificii a făcut pentru performanţă. Andreea Cristina Verdeş a câştigat nenumărate medalii, chiar dacă se antrenează în condiţii mult sub cele din alte ţări.

noutati  •  05-12-2021


A ratat multe şanse pentru că nu a avut banii necesari deplasărilor, a pierdut puncte pentru că nu şi-a permis costume, aşa cum cere regulamentul. Şi totuşi, ea nu renunţă. Pentru ea, dar şi pentru România, merită să-i spunem Ajut Eu unei campioane. 

Este o artă să plutești ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume. Să emani grație și eleganță, fără să lași să se ghicească tot ce se ascunde în spate. Mii și mii de zile de antrenamente. Câte o mișcare repetată iar și iar, până la perfecțiune. Muncă, sacrificii, lupte și dureri trăite în tăcere. 

Andreea Verdeș​:  Sunt o persoană puternică, mă consider o persoană puternică. Am început gimnastica la vârsta de 5 ani, când m-au adus bunicii. Eram foarte energică și au zis să-mi consum timpul într-un mod constructiv. Nu am mers pentru a face performanță.

Andreea face performanţă într-o ţară în care sportul a pierdut teren

Așa începe aproape orice poveste a unei campioane. Durează ani până când o joacă se transformă într-un vis, și apoi în performanță. Privește cu mândrie spre trofee, mai ales că știe cât de greu i-a fost să le obțină. Andreea Verdeş reprezintă România la gimnastică ritmică, se luptă cu marile campioane ale lumii, şi totuşi se antrenează într-o sală mică, departe de condiţiile altor ţări. 

Andreea Verdeș​: Psiholog nu am avut niciodată, nici coregraf. Nici kineto sau medic sportiv căruia să-i spui o problema când se întâmplă ceva. 

Cătălina Radu, antrenor: Supraviețuim pentru că ne-am obișnuit. Românul este învățat să îndure și să meargă mai departe, cu condițiile pe care le are. E rău atunci când pleci în altă parte și vezi că se poate și altfel.

Andreea şi antrenorii ei fac performanţă într-o ţară în care sportul a pierdut teren, susţinere şi finanţare. Fac chete pentru deplasări şi improvizează costumaţii, iar pentru asta pierde puncte preţioase în concursuri. 

Cătălina Radu antrenor: Luăm de la altele prin competiții, e jenant să porți același costum. E jenant să porți același costum patru ani de zile. 

Andreea se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice

Şi totuşi, Andreea nu se plânge niciodată. A cunoscut dureri mai mari în viaţă. 

Andreea Verdeș: Bunicul meu are foarte multe probleme de sănătate. Părinții mei și eu și fratele meu îl îngriijim, este imobilizat la pat, din cauză că i s-a amputat un picior. Toți suntem într-o cameră, totul se învârte în jurul lui. M-am obișnuit cu ceea ce am și sunt bucuroasă pentru ceea ce am. Mama mea și tatăl meu au făcut mereu eforturi pentru ca nouă să ne fie bine. 

Mariana Verdeş, mama: Puiul meu drag. Moțul meu, eu așa o alint, Moața. Așa m-am obișnuit. Greu, cu foarte mari sacrificii, foarte mari, dar.. Prin rezultate, prin faptul că sunt mândră de ea, n-am ținut cont niciodată. 

Astăzi, Andreea Verdeş se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice. Are nevoie de costume, de programe de recuperare şi de un laptop ca să-şi poată face temele pentru facultate în deplasări. Lucruri simple, pentru o campioană care speră să-i ofere României, într-o zi, şi alţi campioni. 

Andreea Verdeș: Îmi doresc foarte mult ca o sportivă crescută poate de mâna mea să ajungă la Jocurile Olimpice. Vreau să le dovedesc că dacă îți dorești anume ceva, îl vei obține, dacă vei munci pentru el. Indiferent de condiții.