Povestea preotului Constantin, fost pugilist, acum "doctor" de suflete și șofer de microbuz şcolar: "El e Sfântul Petru, în poarta bisericii tot timpul"
Din ringul de box, în casa Domnului. E povestea spectaculoasă a unui preot din Olt, care ar fi putut ajunge unul dintre marii campioni pugilişti ai României. Dar viaţa e despre ce poţi face pentru alţii, nu pentru tine. Aşa că azi, preotul e sufletul unei comunităţi pentru care e şi doctor de suflete, şi şofer de microbuz şcolar.
noutati • 13-12-2022
"Pentru mine boxul a fost o eliberare dintr-o copilarie grea. Tatăl era spartan, cadru militar dur, m-a crescut o bunică şi îmi lipsea iubirea, şi corecţiile erau la ordinea zilei". Aşa că, la 13 ani, când a urcat prima dată în ringul de box, Constantin Trăistaru era foarte supărat. A lovit sacul cu toată forţa şi cu toată furia adunată în aceşti ani. După care a început să îi placă boxul. Visa chiar să devină un mare campion. Dar la scurt timp după ce a urcat pe podium la campionatul mondial de tineret, s-a întâmplat ceva. Era în toamna lui 1999.
Constantin Trăistaru, preot: Când se scot în pelerinaj moaştele Sfântuluiu Dumitru cel Nou... De undeva, ca din pământ, a apărut o maică, parcă era venită pentru mine special, îmi spunea: ştii să te rogi? Am avut aşa un şoc, un blocaj, atunci mi-am dat seama, a fost un moment zero al vieții mele!
Iar în momentul zero virgulă unu, a pus mănuşile de box în cui şi a îmbrăcat sutana de preot. Astăzi, preotul Constantin Trăistaru e înger păzitor pentru 200 de familii din două sate ale comunei Cezieni, judeţul Olt. Îi ajută cu ce poate în gospodărie, la treabă, la joacă cu cei mici sau măcar cu o vorbă vorbă bună, duminica, la biserică.
Localnic: El e Sfântul Petru, e aici în poarta bisericii tot timpul.
Face totul cu inima deschisă şi o bucurie imensă, care i se citeşte pe chip, de fiecare dată când e în preajma oamenilor lui. E acolo mereu, lângă ei, şi nu ezită să le sară în ajutor, indiferent ce-ar fi.
Preotul Constantin Trăistaru e şi şofer de microbuz şcolar
N-avea cine să facă şi job ăsta iar el nu e genul care să stea deoparte dacă poate fi de folos. E, cum ar veni, în fişa postului. Atunci când şi-a pus viaţa în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor, Constantin Trăistaru s-a angajat, de fapt, să salveze micile comunităţi prin salvarea celor mai mici membri ai acestora - copiii. Pentru ei a înfiinţat în Caracal o secţie de box.
Constantin Trăistaru, preot: Scopul era de a da şi tinerilor şi copiilor din mediul rural o şansă. Să faci o afacere de un an, cultivi grâu, nu? Apoi mai mulţi ani, o livadă, şi pentru o viaţă, investeşti într-un copil. Copiii sunt practic ţinta existenţei noastre. Copiii înseamnă viitorul!
Spiritul de învingător n-a dispărut niciodată din el. Asta încearcă să le transmită şi copiilor - să lupte pentru visul lor, să se ridice de fiecare dată când au căzut, să ştie să piardă şi să o ia de la capăt. El e Alexandru, fiul preotului Traistaru. El duce visul tatălui mai departe.
Alexandru Ştefan, fiul preotului: Tata a venit cu ideea cu boxul, la început nu mi-a placut, eram pasionat de fotbal, uşor, uşor au vrut fraţii mei, ei au fost primii care au zis da, şi tot ei au fost primii care s-au lăsat. Eu tot am continuat şi nu cred că o să mă las de sportul ăsta şi îi mulţumesc mult că m-a pus pe drumul ăsta. Pentru că îmi place! Vreau să ajung foarte mare, vreau să ajung ca idolul meu, Muhammad Ali.
Astăzi, când se întoarce în sala de box, Constantin Trăistaru nu mai are nici furie, nici supărare. E mulţumit cu viaţa lui şi fericit de calea pe care a ales-o plecând de aici, din ringul de box. Are acasă o familie fericită, cu șapte copii, iar în comunitate alte zeci de suflete pe care speră să le salveze.