Donează

Tudorița, o tânără fără părinți, fără casă, fără ajutor, și-a refăcut viața de la zero pentru fiul eu: "Cu Dumnezeu am trecut prin toate"

Imaginaţi-vă că aveţi 15 ani şi brusc rămâneţi fără nimeni din cei dragi. Că vă urcaţi în primul autobuz şi lăsaţi în urmă satul în care aţi crescut şi tot ce cunoşteaţi. Că dormiţi în gară, apoi într-o parcare, într-un oraş nou, și ultimul leu îl dați pe un ziar, în căutarea unui loc de muncă. Este povestea Tudoriței, o fată care atunci când a fost cel mai jos, a tras aer în piept și a început să lupte pentru viața ei. Acum e mamă și pentru prima oară este fericită. Chiar dacă îşi crește singură copilul și nu-și permite să închirieze un apartament. Chiar dacă puțini oameni i-au întins de-a lungul vieții o mână de ajutor. Urmează o poveste despre cum dragostea de mamă vindecă și cele mai adânci răni.

noutati  •  29-11-2020


Reporter: Mario are acum 9 ani. Cum era viaţa ta la 9 ani?

Tudorița Barbu: La 9 ani era o viaţă foarte grea. Am crescut doar cu bunica, n-am crescut cu mama. Tatăl meu biologic nu l-am cunoscut niciodată, iar tatăl meu de-al doilea nu s-a ocupat nici de mine, nici de soră-mea, din contră, ne-a făcut viaţa foarte grea. Consuma foarte mult alcool. Ne bătea şi pe mine şi pe sora mea, şi pe bunică-mea, şi pe maică-mea. Mă ţinea închisă în casă, să poată să. Le închidea pe amândouă în casă şi până veneam eu de la şcoală, veneam eu şi le deschideam din casă. Le ţinea toată ziua fără apă şi fără mâncare acolo.

Aşa era el. Nu îşi dorea nimic. Era tot timpul numai pe scandal, pleca tot timpul de acasă, venea cu lunile, cu anii câteodată.

Tudorița Barbu: Maică-mea, la fel, consuma foarte mult alcool. Suferea de ficat, de acea boală şi i-au spus doctorii să păstreze, să ţină un regim, dar ea nu a ţinut cont de treaba asta şi cu timpul s-a agravat foarte rău şi când am făcut eu 13 ani a decedat. N-am simţit iubirea de la ea, nu ştiu dacă m-a iubit. Din contră, tot timpul mă certa. probabil nici nu şi-a dorit să mă nască. Mă blestema, să n-am noroc în viaţă. Nu prea am simţit iubire de mamă, nu m-a iubit. Nu ştiu dacă am simţit vreodată să mă iubească sau la şedinţe cu părinţii nu au venit niciodată, să se intereseze dacă învăţ. Doar bunica venea la mine la şcoală, ea mă îmbrăca de şcoală, ea îmi făcea pacheţelul.

Bunica mea a fost mama mea

Tudorița Barbu: Ea de când m-a adus maică-mea de la spital ea m-a luat în grijă, ea îmi dădea să mănânc, ea avea tot timpul grijă. După ce a murit maică-mea, am rămas eu cu bunica.

Reporter: Câţi ani aveai?

Tudorița Barbu: 13 ani. Cu toate că nu mă iubea, lipsa ei din curte, lipsa ei de acolo mi-a cauzat durere. N-a suportat durerea, a început să consume alcool, eu fiind foarte mică nu puteam să am grijă de ea, s-a îmbolnăvit. Poate că dacă aş fi avut puterea sau mentalitatea de acum aş fi dus-o la un medic şi ar fi salvat-o. După doi ani de la moartea lui maică-mea, a murit şi ea.

Reporter: Aveai 15 ani.

Tudorița Barbu: Aveam 15 ani.

Reporter: Erai la liceu?

Tudorița Barbu: Da, trebuia să încep atunci liceul şi nu m-am dus, pentru că după moartea ei am rămas absolut singură. Nu m-a ajutat absolut nimeni (n.r. la înmormântare), nici din familia lui, nici sora mea, nu m-a ajutat nimeni. Stăteam şi plângeam şi mă vedeau vecinii că stăteam şi plângeam. Și au venit vecinii şi m-au ajutat.

Am rămas singură

Tudorița Barbu: M-a luat o vecină la ea şi m-a crescut ea. Având o fată de seama mea, am stat cu ei acolo. Mă duceam la câmp, lucram. Am plecat la Galaţi.

Reporter: Pur şi simplu aşa?

Tudorița Barbu: Pur şi simplu am plecat la Galaţi, mi se părea cel mai apropiat oraş de satul meu, un oraş mare în care să-mi găsesc să muncesc.

Reporter: Mai plecaseşi vreodată din satul tău?

Tudorița Barbu: Din satul meu n-am plecat niciodată.

Reporter: Cum a fost să ieşi din sătucul tău şi să pleci într-un oraş?

Tudorița Barbu: Mi-a fost greu, dar nu mi-a fost teamă. Am zis că ce se întâmplă dacă stau în sat la mine. mă duc, încerc, cum încearcă toată lumea să meargă mai departe aşa trebuie să încerc şi eu. O perioadă am stat în gară. Nu aveam unde să mă duc, nu aveam bani, nu aveam nimic, aveam bani de un covrig să mănânc. Şi mi-am luat ziarul şi mi-am găsit de muncă

Tudorița Barbu: Neavând studii, neavând nimic, era foarte greu să-mi găsesc de lucru. Şi mi-am găsit vânzătoare la o tarabă. Car şi marfă, orice aş face. Numai ca să pot să mucnesc ceva. Şi m-a ajutat patronul acela. Mi-a fost greu pentru că nu aveam unde să dorm. Am dormit vreo lună de zile în maşină la el. Mă duceam îmi spălam hainele la colegii mei, restul dormeam în parcare. A venit o femeie în vârstă acolo la el, stătea într-un apartament de două camere şi mi-a dat şi mie o cămăruţă. Şi stăteam acolo. Plecam de la serviciu, stăteam în maşină, stăteam până târziu noaptea.

Cu Dumnezeu am trecut prin toate

Reporter: Ţi-era teamă?

Tudorița Barbu: Mi-era teamă, dar trecusem prin mai multe şi deja nu mă mai temeam de nimic. Când vedeam copii, când vedeam familii, îmi doream să fi fost şi la mine aşa, în familia mea.

Reporter: Ce te-a ajutat să rezişti în acea lună în maşină?

Tudorița Barbu: M-a făcut să rezist speranţa că va fi bine. Şi că o să trec şi... mereu am sperat şi am crezut în Dumnezeu, că o să mă apere, că Dumnezeu o să mă ajute să trec pestea toate şi dacă e Dumnezeu nu mi se poate întâmpla nimic. Cu Dumnezeu am trecut prin toate. M-a ajutat foarte mult acea femeie. Am întâlnit şi oameni care au fost răi cu mine, am întâlnit şi oameni buni care m-au ajutat şi îmi pare rău că n-am putut să-i ajut şi eu la rândul meu. În perioada aia îmi pierdusem buletinul, nu aveam cum să mă înscriu la şcoală, îmi era foarte greu, şi muncă, şi şcoală. Nu puteam să le fac pe ambele şi aşa am renunţat la şcoală. Îmi pare rău că am renunţat la ea. Am cunoscut un băiat, tatăl fiului meu. N-am stat pe gânduri mult, am vorbit cu el o săptămână-două, am plecat de la muncă. El fiind cu 10 ani mai mare ca mine, am zis că are o mentalitate mai bună, că gândeşte altfel, că e matur şi am plecat cu el. Am stat o perioadă în Galaţi în apartament cu el. Pe urmă el pleca în Italia. Am plecat în Italia, cu toate că n-a fost aşa cum aş fi vrut să fie.

O dorință îndeplinită la Ajut Eu! 3.500 de euro, pentru visul unui copil

Iar, când viața îți dă lămâi, faci... rețeta fericirii. Micuțul Mario a primit un cec de 3.500 de euro, adus de Bogdan Boantă și Cocuța!

Bucuria lui Mario a fost imensă când a văzut darurile bogate primite: o tabletă performantă, multe haine groase pentru iarnă (geacă, pantaloni, pulover, căciulă, fular), dulciuri și fructe. In plus, Fundația Mereu Aproape va acoperi cheltuielile de cazare ale familiei pentru 12 luni, luând de pe umerii Tudoriței această greutate. 

Intră și tu pe www.ajuteu.ro. Mai sunt dorințe de îndeplinit!